discuții profunde

pot spune că vinerea trecută am realizat un soi de experiment social mwahahaha… (profa de socio ar fi chiar mândră de mine, de ce să vă mint) însemnând că în urma unui sondaj / test / jucărie d-aia de pui pe insta la story (înțelegeți voi), în care vă rugam să ghiciți cum va fi botezat următorul articol (în cazul dă față, acesta hihi) foarte mulți dintre voi ați votat fix ce nu trebuia (chiar vreți săptămâna Pașca?!) gen, ați ales variantele alea puse la mișto, făcute la caterincă. iar eu, bineînțeles că am intrat în panică, gândindu-mă că acest articol sigur nu va prinde la public. totuși m-am încumetat să continui să-l scriu, cu gândul că poate-poate o să găsesc într-un final o gagică sau un gagiu căruia să-i stârnesc măcar puțin atenția… așa că dacă vrei să continui să citești, ține-te de o bară sau ceva pentru că ceea ce va urma îți va schimba radical veazta… glumesc.

ȘOC ȘI GROAZĂ

ideea scrierii acestui articol a venit în timpul orei de română a dl Munteanu – pentru că da, ca orice licean normal la cap, ai momente de revelație în timpul orei (mai ales la română) în care pur și simplu visezi cai verzi pe pereți sau te gândești la nemurirea sufletului… (plus că, potrivit profului de istorie, în medie numa’ 5-7 min putem fi atenți – și supermegaextraa concentrați – în timpul orei) și la un moment dat începe diri să vorbească despre cum înainte oamenii primeau musafiri în casă, se întâlneau față-n față și vorbeau despre teme d-astea mai științifico-fantastice, mai filosofice – nu mă refer aici la politică sau la vremea de afară, nu – mă refer la discuții d-astea mai profunde despre veatză, despre cum ar trebui să reacționezi în unele situații, despre cum ar trebui să te protejezi pe tine ca persoană, despre rețeta aia bună de la mamaie (ciuperci cu maioneză ahh), cartea aia faină recomandată de profa sau despre cum te simți. nuuuu, lăsați-mă pe mine cu ăla măi, ăla „bună, ce faci?”; întrebarea-întrebătoare este: a venit vreodată cineva să te întrebe cum te simți?

nu, bineînțeles că nu. de ce? pentru că e dubios să vină așa unu din senin și să te întrebe chestia asta; e cringe, e ciudat, e mai ceva ca sirenele Andrei Gogan, știu!! iar asta e firesc să se întâmple pentru că na, vedem la tot pasul tot felul de dubioși, tot felul de preteni adevărați, în care ai încredere și la un moment dat te deschizi și rău faci pentru că se întorc 180 de grade și da, e nasol… dar până la urmă cum spunea o minunată – Maria Rotaru (p.s. maria și o mână de cerneală, intrați și la ea că face chestii interesante) – o perioadă frumoasă nu e una plină numa’ de lapte și miere, o perioadă frumoasă e una intensă, în care râzi, te bucuri, dar și plângi de nervi și de supărare că mâine iar sună alarma la 6 dimineața… sau nush, din alte motive mai puțin importante.

e păcat că am ajuns în stadiul în care nu mai putem purta aceste discuții profunde – bine, nu zic că nu mai există așa ceva, probabil că se mai găsesc câțiva intelectuali care se mai preocupa și cu asta. e păcat pentru că pe zi ce trece văd cum oamenii se înstrăinează, devin din ce în ce mai triști și comunică mai mult cu mintea, decât cu inima. și cum ai putea să începi tu o relație pe bune (de orice fel) cu cineva, dacă voi vorbiți numa’ despre cât de nașpa e liceul, cât de lepre sunt ăia de pe filo, când voi ăștia de pe mate-info aveți enșpe mii de teme de făcut sau ce cazan și-a luat Gicu din Târnăveni. cum vrem noi să-i cunoaștem cu adevărat pe cei de lângă noi… vorbind doar despre asemenea lucruri? amu’ nu zic să vorbiți numa’ despre simfonia a paișpea a lui Beethoven, miștourile au și ele farmecul lor, dar totuși… e vorba despre echilibru.

în ziua de azi și mai ales în perioada actuală, nu mai stăm să ne întâlnim față-n față, comunicăm numa’ pe insta / whatapp / discord etc. contactele dintre noi, îmbrățișările, strângerile de mână au fost limitate și parcă ușor-ușor ne transformăm în niște roboței – nu vreți să știți cum arată copiii de clasa 0 în spatele pepsiglasului, stând acolo ca într-o cutiuță, speriați ca de bombe – o imagine absolut dezolantă.

haideți să încercăm pe cât posibil să nu ne mai înstrăinam de oameni. să încercăm să purtăm discuții mai adânci între noi, mai profunde pentru că prin intermediul lor ne dăm cu adevărat seama cum gândește cel de lângă noi. încercați să-i ascultați pe cei din jurul vostru, vedeți ce opinii au – respectațiile convingerile și nu-i condamnați sau judecați dacă nu au aceeași părere cu voi. trebuie să înțelegem că nu putem să-i schimbăm pe oameni, putem numa’ să le arătăm cât de proști sau mai puțin proști sunt (în opinia noastră, bineînțeles. la finalul zilei, tot niște ființe subiective rămânem) fiți observatori și aveți răbdare cu voi și cu cel din jurul vostru! fiți toleranți, eu zic că despre asta-i vorba…

și dacă pretene ai ajuns până aici, felicitări! eu zic că tu și cu mine am reușit să purtăm o discuție profundă – amu’ zic că ar fi bine să încercăm și față-n față.

p.s. dacă ți se pare că articolul ăsta e prea colorat, ei bine mâine am test la Munteanu și cred că am confundat textul d-aici CU COmentariul de la Enigma Otiliei

take care și nu uita să ne urmărești și pe insta 🙂

.