proză

Trecut-au niște ani de când dragul meu Alcibiade mi-a încântat pentru ultima dată privirea cu uitătura lui, veșnic sobră, dar caldă, privire pe care am simțit-o mult timp imprimată adânc pe retină. Nu sunt, nici mai mult, nici mai puțin, decât paisprezece ani de atunci. Ce repede zboară timpul atunci când ai un prieten lângă

Ia-o la dreapta, sari de paragraful șapte, mergi tot înainte, rândul 74, după punct, vei da în livada ce altădată ne ținea loc de odihnă, sub mărul bătrân și găunos, lângă vița-de-vie uscată acum, acolo mă vei vedea pe mine. Stau pe banca pe care ne-am întâlnit acum cinci primăveri și privesc pierdut în orizont.