coroaba pirus

deh… mă plictisesc și eu în casă și am zis să mă apuc în sfârșit de scris pentru zeth întreprindere. (no păi măh fată dragă, abia acum te gândi și tu să te apuci? – liviu nu mă bate!) așadar și prin urmare am purces la treabă. probabil vă întrebați care-i treaba cu treburilii care se întâmplă pe aicișa. sigur că aș putea să încep o înșiruire lungă de nume-termeni-aspirații-conspirații-informații științifico-fantastice, care mai de care mai formale care să dea bine la ochi (să-ți spună „beei, ăștia-s oameni serioși, cu nașparlii ăștia nu-i de glumă). doar că „noi” nu suntem genul ăla de oameni care cred încă de la început că vor avea un succes răsunător cu acest mic (în curând mare) site pe care tocmai l-am deschis. Nu. noi suntem pur și simplu niște „tineri liberi și neliniștiți”, oricât de clișeic-învechit-„non-cool” ar suna asta, care și-au propus să-și ocupe timpul cu ceva productiv, să fructifice talentele pe care le au în ceva concret, într-un loc care îți permite cu adevărat să te exprimi liber, fără prea mare bătaie de cap. mai pe șleau, tot ce „livrăm” noi aici este natural, este bun, este cu suflet și din suflet, este pe bune. fără reguli, fără „obiectivitatea” turmei. din noi pentru voi spunem tare și clar, asta pentru cine vrea să asculte, ce gândim și ce simțim fără să ne intereseze dacă are sens sau nu… dacă vrei să ne urmărești în continuare, ești invitatul nostru.

starea de urgență cică se prelungește, iohannis ne urează de afară paște fericit și stați acasă, televizorul urlă toată ziua breaking news, bisericile au lacătul pus pe uși, anxietatea mușcă din tine câte puțin pe fiecare zi ce trece… în rest, facem „bine”. „uite stăm” ÎN SFĂRȘIT acasă, acolo unde ne doream să fim acum câteva luni, când ne întorceam la liceutz după vacanța de iarnă. visul nostru s-a îndeplinit în sfârșit! am scăpat de liceu! avem timp să dormim și să ne trezim la orice oră din zi și din noapte. putem să lenevim toată ziua pe canapea uitându-ne la netflix, cu cracii-n sus, ronțăind chipsuri. de teme și lucrări nici nu vrem să auzim. telefonul îl rupeam deja în două, doar că acum avem mai mult spor. ÎN SFÂRȘIT am primit tot ce ne doream de atâta timp…

„pe afară umblă balauru’ care ne domină vietzilii… da, domnule! l-a omorât pânâ și pe Greuceanu!!”

paradoxal sau nu, ne-am plictisit și ne dorim fix ceea ce nu ne doream acum câteva luni. la început ne-a surâs ideea, ba chiar ne-am și bucurat. numa’ că gluma s-a îngroșat și acum nu ne mai place. am ieșit din zona de confort, fix în zona de confort. ne-am plictisit. no păi și amu’ ce să putem să facem?! și nu, asta nu e partea aia în care o să vin cu recomandări pentru că nici eu nush ce să mai fac sengură aici în casă. m-am uitat în stânga-dreapta și am văzut că unii s-au apucat de citit, alții cică duc de acum un stil de veatză sănătos și fac sport (totuși, summer body ăla nu vine așa ușor să știi). unii desenează, colorează și pictează floricele pe câmpii, se uită pă geam și se inspiră. alții s-au apucat de vreo 11 seriale și 25 de filme și fac multe nopți albe. unii… sau mai bine zis unele se boiesc pe fatză cu tot feluri de maglavaisuri, se admiră, se pozează și se insta-apreciază, în timp ce alții stau și contemplează la niște chestiuni foarte importante. 

ideea e că nu tre’ să-ți irosești tinpul. ideea e că nu tre’ să te irosești. știu că te plictisești și că n-ai ce face și poate că te panichezi și te enervezi și efectiv îți vine să-ți bagi picioarele cu stil în toată carantinarea asta. numa că n-ai domnule ce să faci, tre’ practic să te conformezi și „să faci ce ai de făcut”, că vezi că lumea poate lua ușor razna și mușcă momeala repejor. până la urmă tre’ să te gândești că toți facem asta. tuturor ne-a fost dată lumea peste cap…

să sperăm că vom scăpa curând din toată chestia asta și poate după, vom putea să privim lucrurile pe care le aveam cu alți ochi. eu personal cred că aveam nevoie de o perioadă ca asta. noi toți. să zicem că ar putea funcționa ca medicament pentru suflet…

vezi pe unde ai pus declarația aia totuși.