Despre oamenii CU CAre te înconjori

 Da… trăim într-o lume crudă, lipsită de onoare, scrupule, valori și perspective asupra viitorului. (am exagerat? nu cred. puțin? poate) Și când spun „lipsită de […] perspective asupra viitorului” mă refer la colectivismul de care încă,nureușim să dăm dovadă (colectivism = atitudine morală care pune accent pe grup și pe interesele sale), individualismul (mânca-l-ar mama!) reprezentând pentru noi, aș zice cel mai de preț lucru. „Individualismul […] promovează urmărirea obiectivelor și dorințelor individuale, […] susține că interesele individuale ar trebui să primeze în fața intereselor unui grup social, […] se concentrează pe individ și pleacă de la premisa fundamentală că acesta este de o importanță primordială în lupta pentru eliberare” -chestia asta nu vi-o spun eu, ci vi-o spune draga de wiki. De fapt vedem lucrul ăsta (foarte probabil că „ăsta” va fi înlocuit cu „acesta” pentru că „acesta”- dă mai bine – dăcât – da, așa am vrut să spun, se numește licență poetică – „ăsta”, iar noi suntem super friendly cu toți oamenii din jurul nostru, nu vorbim urât, folosim limba literară mai tot timpul când ne adresăm – cu toate că chestia asta nu se poate – – ia zi cultule, te-am făcut curios? – – aaa, nu știi ce-i aia limbă literară? – – limba literară este cea a culturii, folosită în învățământ, instituțiile statului, mass-media… în situații oficiale: corectă, elaborată și politicoasă – nu știai, ah? dar ne place să credem că suntem niște culți, nu-i așa!? știți ceva, nu o să închid paranteza pentru că nu vreau… revenind, spuneam că vedem treaba asta cu individualismul în fiecare zi, în jurul nostru și degeaba încercăm noi să ne mințim că suntem solidari unii față de alții, că gândim și răspândim numa’ energie pozitivă, că ne ajutăm aproapele, că suntem niște preteni adevărați, că ne hidratăm și ducem un stil de veatză sănătos… nu. Nu facem asta. Cică toată treaba asta CU COlectivismul nu e bună. Că o ducem spre totalitarism și abuz de putere si alte d-astea. Cum?! Citiși, mă? Citii, bă! – „importanță primordială în lupta pentru eliberare”. Și până la urmă care-i treaba cu eliberarea asta, „că eu nu înțelesei” – ziseși tu la tine în gând. Păi stai așa că-ți explic eu. (ai crezut că am terminat? asta-i doar introducerea)

Așadar și prin urmare, am făcut o scurtă-LUNGĂ introducere la acest articolaș care după cum vedeți este destul de atipic și se vrea a fi despre oamenii din jurul nostru, așa cum reiese și din titlu. M-am legat de colectivism și individualism pentru a avea un punct de plecare, o idee generală în căpoc, pentru a putea merge mai departe și a particulariza povestea, astfel, dorind să subliniez că ce se întâmplă la momentul actual în jurul nostru nu-i tocmai okey. „Păi, ce nu-i tocmai okey la momentul actual?” o să mă întrebați. Păi – sau mai bine zis well, nu de alta da mă repet și nu dă bine pe site și da, știu că mi-a rămas puțină engleză pe la colțul gurii, da nu e măh bine să fim în rând cu turma? – …reformulez: Well, atitudinea oamenilor din jurul nostru nu e chiar okey, you know? Adică, hai să fim serioși și să-ncercăm să facem un exercițiu de imaginație, să vedem dacă vă regăsiți în situațiile pe care le voi enumera acușica. Ți s-a întâmplat vreodată să ai un preten, un preten adevărat (așa îl considerai tu, căci el nu prea era de aceeași părere cu tine) care să te lase „cu ochii-n soare” fix atunci când îți era lumea mai dragă? Ți s-a întâmplat vreodată să fii judecat sau dat la o parte fiindcă nu erai ca ei? Ți s-a întâmplat vreodată să ajungi să fii dezamăgit de propriile tale fapte? Dacă măcar la o întrebare răspunsul tău este da, atunci felicitări! Ești și tu om la fel ca noi… dacă răspunsul este „nu”, asta înseamnă că ești cel mai probabil extraterestru sau pur și simplu ai știut foarte bine cum să-ți alegi oamenii de care te înconjori 🙂 (sau veatza n-a vrut să-ți ofere până acum o lecție, dar stai liștinit nu-i timpul pierdut!)

   Se spune că oamenii aleg să-și facă prieteni pentru a socializa, pentru a împărtăși experiențe, pentru a încerca lucruri noi, pentru a găsi un sprijin atât la bine, cât și la rău. Mulți spun că prietenul adevărat la nevoie se cunoaște și consider că e important să acționăm fără să așteptăm recunoștință înapoi. Cred că așa ar trebui să funcționeze o prietenie în adevăratul sens al cuvântului pentru că mulți dintre noi suntem de părere că relațiile se bazează de fapt pe favoruri, lucru total greșit. Am spus că un prieten trebuie să-ți fie alături atât la bine, cât și la rău. Există situații în care oamenii dragi nouă ne sunt alături la rău, primind atât sprijin, cât și suport emoțional din partea lor, dar ce ne facem când acești oameni nu ne sunt alături la bine? De ce există situații în care prietenii noștri nu ne sunt alături la bine? Oare ei aleg să devină niște simpli observatori ai fericirii tale, când tu de fapt voiai să împărtășești cu ei bucuria pe care o trăiai? De ce brusc au devenit niște actori grăbiți care vor rămâne numa’ niște trecători în viața ta? Posbil ca acest lucru să se întâmple când oamenii de lângă tine au interese ascunse, iar acum văzând că tu ești bine și că nu se mai pot simți superiori în fața ta, interesele personale trec pe primul plan. Dorința de a ieși în față, orgoliul care trebuie întotdeauna hrănit primează în fața prieteniei voastre care de acum se află sub semnul întrebării, devenind un paradox. Faci tot ce te duce pe tine mai bine căpocul, îi înveți, îi sprijini pe oamenii pe care îi iubești și împreună construiți amintiri frumoase. Dar când te lovești de astfel de situații, întrebarea e „a fost oare totul adevărat?” Fiți observatori, vedeți cum reacționează oamenii dragi vouă atunci când vă este bine. Se vor bucura împreună cu voi sau vor alege următorul anturaj de care se vor lovi? 

Există situații în care ești judecat pentru valorile și principiile pe care le urmezi și le promovezi și bineînțeles că există oameni care aleg să nu-ți vadă adevăratul potențial și în final, te dau la o parte fiindcă nu ești ca ei. Da, cine se aseamănă se adună, dar este important să știm să ascultăm atunci când este cazul. Să încercăm să fim obiectivi și să nu judecăm cartea dupa copertă. Tuturor ne place să fim ascultați, dar oare noi știm să ascultăm la rândul nostru? Este în regulă să fii un om direct, să spui lucrurile cu voce tare, să ai curajul să judeci cu voce tare, nu numa’ în gând pentru că să fim serioși, toți ne judecăm unii pe alții. Diferența e că unii acționează și după ce aleg să judece cu voce tare (te las pe tine să interpretezi aici).

Problema este că noi, oamenii, nu avem o inteligență emoțională foarte dezvoltată (în cele mai bune cazuri). Nu știm cum și uneori nu vrem să ne exprimăm sentimentele de teamă că o să-i rănim pe ceilalți. Dar acționând astfel, ne rănim de fapt pe noi înșine. Hai să încercăm să fim mai deschiși, în primul rând cu noi (să știi că ești mai puternic atunci când poți renunța la ceva ce îți face rău, chiar dacă acel ceva e tot ceea ce îți dorești) și apoi cu ceilalți. Să știm cum să ne exprimăm atât nemulțumirile (pe cale pașnică ofc) cât și mulțumirile, fericirea. Să știm cum să dăruim și să primim cadouri. Să ne distrăm și să ne hrănim atât cu amintirile plăcute, cât și cu cele neplăcute pentru că toată viața omul din greșeli învață! Și nu regreta niciodată deciziile pe care le-ai luat sau ce ai trăit până acum, pentru că fără aceste experințe nu ai mai fi fost acest „tu”, cel de astăzi…

  Sigur că societatea din ziua de astăzi și-a creat unele principii după care funcționează. Nu de multe ori am auzit acest lucru folosit drept scuză – „societatea, oamenii din zilele noastre ne determină să ne purtăm așa”. Așa cum? Lipsit de onoare, valori și principii? Ca într-o turmă? Dacă vouă chiar vă face plăcere să trăiți într-un astfel de mediu, invocând drept scuză sintagma de mai sus, nu sunteți deloc diferiți de cei pe care îi acuzați. Nu uitați că nu ne costă nimic să fim buni, să-i punem și pe alții pe primul loc, să împărțim lumină și să le arătăm celorlalți că se poate trăi și altfel: bun, liniștit și frumos. Schimbarea începe cu tine!

   „Nici prieteni nu am, mă simt sengur, sengur de tot […] plec departe, plec pe Marte” zicea pretenu’ Smiley prin 2010 din cauza că n-avea serviciu, bani, prieteni sau noroc. Zici că ai obosit să cauți oameni adevărați în jurul tău? Parcă te și văd cu lanterna în întuneric… Zicea o minunată că atunci când nu mai cauți, când nu mai aștepți, când accepți și imperfecțiunea celuilalt, atunci când nu vei mai avea așteptări de la ei, vei primi și te vei bucura de puținul oferit, tocmai pentru că nu mai aștepți. Ia zi… ești cunva pix, că ți-am pus capac cu asta, nu-i așa?