11.09.2020.
Ce știm momentan despre anul școlar 2020-2021?
Știm că va începe pe 14 septembrie, știm că purtarea măștii va fi obligatorie, știm că programul va fi scurtat și știm că elevii claselor a VIII-a și a XII-a vor frecventa cel mai des incinta școlii. Cu toate acestea, mai sunt trei zile până la începerea anului școlar, iar lista cu lucrurile pe care le știm cu siguranță e mult mai scurtă decât lista cu lucrurile despre care încă avem întrebări și nelămuriri.
Strategia Ministerului Educației pentru desfășurarea anului școlar și pentru susținerea examenelor finale este încă un mister. Nu știm dacă Ministerul rezervă toate surprizele pentru 14 septembrie sau dacă improvizează din mers. Nu știm dacă programa școlara se va modifica după contextul actual, nu știm ce se va întâmpla cu materia din semestrul trecut, nu știm cum vor arăta examenele, cum se vor desfășura orele, cum se vor proteja mai exact elevii și profesorii, când aparent măștile nu se vor mai distribui gratuit pentru elevi așa cum ne fusese vorba. Dacă intrăm mai mult în detalii, nu știm nici dacă profesorii s-au pus la punct cu noua tehnologie și nici dacă au învățat să-și gestioneze materia astfel încât să nu încarce un surplus de materiale și teme pe Google Classroom. Pentru toate aceste lucruri nu avem încă un răspuns, iar cineva acolo sus chiar se gândește că într-o pandemie este în regulă să te joci cu psihicul unor copii, introducând multe schimbări bruște în programul lor și forțându-i să se adapteze constant unor noi proceduri și reguli. Sunt curioasă dacă Ministerul Educației s-a gândit să apeleze la sfaturile unui psiholog în această perioadă sau doar pur și simplu a emis hotărâri în sprijinul aceleiași idei vechi de „memorează până nu mai poți și apoi dă un examen care să verifice cât de mult ai reținut pe de rost”.
Ce e mai trist e că discriminarea e la ea acasă în sistemul educațional actual. În momentul acesta când vorbim de educație putem la fel de bine să zicem „cine își permite învață”. Potrivit unei estimări făcute de minister în mai, aproape 250.000 de elevi din România nu au acces la tehnologie și internet. „Pentru aceștia, Ministerul Educației se pregătește să intervină pentru ca la toamnă, dacă există din nou o astfel de situație, să nu mai fim puși în fața unei asemenea situații”, a declarat ministrul educației. Lăsând la o parte că nu trebuia să vină o pandemie ca Ministerul Educației să-și facă datoria față de elevii pe care îi are în grijă, în continuare nu știm cum se vor rezolva problemele de conexiune și cum își vor permite părinții să se aboneze la o rețea de internet, ținând cont că ne confruntăm și cu o criză economică, iar cei care provin din mediul rural nu au multe oportunități de angajare. Discuția despre tehnologie și internet e chiar avansată totuși când ne gândim că într-un oraș din Teleorman elevii așteaptă după manuale aproape în fiecare an, iar anul acesta nu este o excepție. Clasa a VIII-a va începe școala fără manuale, iar cei care vor promova cu notă mare examenul de anul acesta vor fi cei care își vor permite să facă meditații, având în vedere neimplicarea cadrelor didactice și discriminările de care au dat dovadă constant.
În București, școlile vor funcționa în baza scenariului galben, dar toate precauțiile adoptate de minister sunt anulate de circumstanțele orașului. Da, copiii vor folosi mai multe intrări și vor fi repartizați într-o singură sală, da, vor fi obligați să poarte mască și să păstreze distanța. Totuși, vor folosi aceleași mijloace de transport în comun cu restul orașului, vor merge la școala în orele de vârf, vor sta în stații aglomerate de metrou, vor sta în autobuze pline până la refuz cu pensionari și oameni inconștienți care refuză să poarte masca pe motiv că nu pot respira. Din start elevii sunt expuși riscului de infectare, dar Ministerul vorbește mai degrabă despre recuperarea materiei din semestrul trecut, decât despre cum vor ajunge copiii în siguranță la școală. Elevii sunt simplu încurajați să folosească cât mai puțin mijloacele de transport în comun, deși e toamnă, iar în curând se va lăsa frigul și vor începe ploile. Următoarea soluție va fi să mergem cu sania la școală?
Și cum rămâne cu fenomenul bullying? Mi-e greu să-mi imaginez că stresul ultimei perioade a lăsat neafectați copiii. Foarte mulți imită ceea ce văd în familie sau în jur și în prezent foarte mulți adulți „responsabili” consideră virsul o conspirație și masca o „botniță”. Cât va dura până când copiii vor începe să preia acest limbaj și să-l adreseze sub formă de insultă? Cât va dura până când copiii care nu-și permit achiziționarea tuturor materialelor de protecție să fie discriminați sau izolați de grup? Și la aceste întrebări Ministerul va răspunde tot din mers?
Mai sunt 3 zile până la începerea școlilor și singurul lucru nou pe anul acesta e că sistemul nu ne va pune în pericol doar sănătatea psihică, ci și pe cea fizică. Dacă Ministerul Educației s-ar fi gândit înainte de pandemie la acei 250.000 de copii care nu au acces la tehnologia necesară pentru învățământul online sau dacă statul ar fi investit mai mult în școli și educație, poate azi nu ne-am fi confruntat cu atât de multe probleme și neînțelegeri. Din păcate însă, educația în România ocupă un loc inferior în lista de priorități, iar în câțiva ani acest lucru își va spune cuvântul…
Bună! Eu sunt Andreea, iar numele meu va semna multe articole despre cărți și filme pe acest blog, dar și despre activism și drepturile omului. Hobby-ul meu este să verific toate site-urile care vând cărți și să îmi imaginez că adaug în coș toate cărțile interesante. De asemenea, urmăresc foarte multe seriale și documentare pe Netflix și încerc să mă pregătesc psihic și emoțional de bac și de admiterea la facultate. Sper să te regăsești în acest blog și în temele lui diverse, spor la lectură!