9% dintre alegători au votat pe 6 decembrie pentru discriminarea de gen, de orientare sexuală, de religie, de etnie… Mai simplu zis, au votat împotriva a orice înseamnă respect și bun-simț, că dacă începem să vorbim despre drepturi și libertăți, astea sunt deja niște concepte prea avansate. Ținând cont că la noi politica se face cu Biblia, nu e chiar o surpriză că românii au sărit să voteze partidul care i-a susținut să iasă în plină pandemie fără măști pentru a-și proteja „drepturile religioase”, însă răul e și mai mare decât părea inițial. Următorii 4 ani stau în mâinile unor persoane care declară pandemia „o înșelătorie”, care fac filosofie despre cum „nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea”, care sunt pictori, sculptori sau cântăreți de muzică populară și care nu în ultimul rând, consideră că „Biserica trebuie să studieze problema vaccinurilor” (ca paranteză, bă, cred că și Dumnezeu râde acum de noi). Trivialitățile ca integrarea europeană, promovarea drepturilor egale și lupta împotriva discriminării nu fac parte din agenda acestor persoane fapt care va face următorii 4 ani foarte interesanți.
Ce factori au dus la această situație? Putem face o listă destul de lungă, dar cred că până la urma tot la lipsa de educație se rezumă. Un popor cu mai multă materie cenușie nu s-ar fi lăsat influențat de toate promisiunile fără fond, un popor mai inteligent ar fi căutat mai multe complemente circumstanțiale de timp, loc, scop, cauză și agent în programele partidelor. Din păcate nu e cazul pentru noi. Și dacă anii trecuți acuzam bătrânii că ne vând pentru un pachet de făină, anul acesta și tinerii și bătrânii fierb în aceiași oală, drept care meniul nostru este așa cum este acum. Prezența la vot a fost de doar 30%, iar cei care au susținut intrarea în parlament a unui cântăreț de muzică populară nu au fost bătrânii.
Un lucru interesant s-a întâmplat, însă, în mediul online, unde mai mulți tineri și-au exprimat nemulțumirile față de rezultatul alegerilor, fie pe story-uri sau în secțiunea de comentarii a unui partid al cărui nume rimează cu „Laur”. Comentariile lor au fost atât de savuroase, încât administratorii pagini au fost nevoiți să blocheze mai multe conturi și să dezactiveze chiar secțiunea de comentarii. Cu toate acestea, nu pot să nu mă gândesc la curentul nostru de suflet – avangardismul – și la cum acești tineri au rupt o pagină din manualul lui. Deși de la distanță comentariile par un haos de jocuri de cuvinte, amestec de limbi și emoticoane, sentimentele din spatele lor sunt foarte puternice, foarte clare și pline de intenție. Am regăsit printre comentarii rețete de clătite, de „mămăligă cu cașcaval”, de cozonaci și chec sau versuri din melodii populare ca „Sweater Weather” (The Neighbourhood), „Wap” (Cardi B & Megan Thee Stallion), ”Mystery of love” (Sufjan Stevens) , „You need to calm down” (Taylor Swift) și „Girls” (Girl in red). E un haos atât de bine organizat și semnificativ, încât nu ai cum să nu-l adori. Emoticoanele sunt și ele prezente în toate felurile și culorile și de asemenea câteva fraze foarte interesante, favoritele mele sunt:
- „Katy Perry said there’s a spark in you… pour gasoline on it.”
- „I was having a bad day, this made it worse.”
- „Your content is like bleach… It burns my eyes.”
- „When Ariana said keep on breathing, she didn’t mean you.”
Poate vă gândiți că acești oameni ar fi putut să meargă la vot, în loc să se plângă în mediul online, însă hai să ne gândim la cum a fost organizat votul anul acesta, anul în care ne confruntăm cu o pandemie. Ne aflăm din martie în acest context, însă ca și în domeniul educației și al sănătății ne-am lovit de un haos total când am ajuns în ziua alegerilor, deoarece, din nou, nu s-au luat măsurile potrivite. A fost alocată o singură zi de votare, iar celor aflați în izolare li s-a acordat prea puțin interes și nici în străinătate lucrurile nu au funcționat tocmai bine. Mulți români s-au aflat în imposibilitatea de a vota, iar unele voturi prin corespondență nu au fost luate în considerare din cauza unor întârzieri ce țineau de poștă. Și totuși… de ce votul prin corespondență nu a reprezentat o opțiune și pentru cei din țară? Mai mult ca sigur au fost niște persoane care nu au putut ajunge la secția de votare la care erau înregistrați din motive rezonabile precum lipsa unui mijloc de transport sigur.
Un alt lucru pe care generația tânără l-a remarcat este lipsa unui dialog constructiv în media despre politica din România: „Media nu vorbește destul despre asta. Gen, cu destul timp în urmă toată lumea vorbea despre alegerile americane și înțeleg, fuck Trump all the way, dar trebuie să vorbim și de ce avem aici.”
Prin urmare, 6 decembrie 2020 a marcat o altă dezamăgire pentru România și o altă dovadă a organizării slabe, a ignoranței și a intențiilor negative. Haosul crește din ce în ce mai mult, iar oamenii care ar trebui să vină cu planuri pentru viitor sunt mult prea prinși în lupta pentru putere. Cazurile cresc, oamenii nu mai au încredere în stat, corona devine o teorie a conspirației, la conducere au ajuns neofasciști și de examenele naționale nici nu mai zic, că e clar că educația e ultima grijă a actualei conduceri.
„That’s all folks!” Happy Holidays!
Alexa, play Wap!
Bună! Eu sunt Andreea, iar numele meu va semna multe articole despre cărți și filme pe acest blog, dar și despre activism și drepturile omului. Hobby-ul meu este să verific toate site-urile care vând cărți și să îmi imaginez că adaug în coș toate cărțile interesante. De asemenea, urmăresc foarte multe seriale și documentare pe Netflix și încerc să mă pregătesc psihic și emoțional de bac și de admiterea la facultate. Sper să te regăsești în acest blog și în temele lui diverse, spor la lectură!